Imbatranit e timpul de propria sa graba, Nedumerit se uita, din ce in ce mai des, Pe urmele pe care-a venit si se intreaba De poarta ele oare vreun tainic inteles.
Pentru anul 2022 are in pregatire romanul Infirmiera si volumul de eseuri de teorie literara Fenomenologia poeziei..
Pentru anul 2021 are in pregatire volumul 5 din Aforisme, volumul 5 din Pseudo-rubaiate, volumul 2 din Ciorchini si volumul de sonete filosofice Eimai esý (Eu sunt tu).
In anul 2020 vor aparea: volumul 4 din Aforisme, volumul 4 din Pseudo-rubaiate si volumul de poezie alba Sinestezii tarzii.
Instantanee lirico-metafizice si volumul de poezie lirica si filosofica in forma fixa, Voluptatea tristetii.
In anul 2019, la Curtea Veche Publishing, ii apar: volumul 3 din Aforisme, volumul 3 din Pseudo-rubaiate, volumul de proza scurta Scuzati, sunt doar in trecere, volumul 1 din Ciorchini.
In anul 2018, la Editura Tracus Arte ii apar: volumul 2 din Aforisme, volumul 2 din Pseudo-rubaiate si volumul de poeme Eu nu am inteles. 1, la Editura Scrisul Romanesc). 1
Pseudo-rubaiate, vol.
A debutat editorial in anul 2016 (Aforisme, vol.
Este casatorit (cu Paula) si locuieste in Bucuresti.
Este profesor universitar de economie teoretica si de epistemologie economica, cercetator stiintific la Academia Romana, conducator de doctorat si de programe postdoctorale in domeniul economic.
Emil Dinga (nascut in anul 1956, in comuna Cosmesti, judetul Galati) este economist in specialitatea cibernetica economica.
Dar de ce voluptate? Oare nu exista o placere a acceptarii destinului? Oare prada nu este invadata de bucuria de a fi prinsa si devorata? Oare nefericirea nu intretine o fericire a nefericirii, perpetuandu-se autocatalitic? Si oare, alaturi de toate acestea, nu ar putea exista o voluptate de a fi cuprins, imbratisat, cufundat in tristete, adica in acea stare atat de apropiata de reverie in care, numai in ea, lumea devine dintr odata limpede, scancind abia auzit la urechea poetului si oferindu-se unei intelegeri simple, relevante, totalizatoare? As spune, parafrazand o fraza faimoasa: fericiti cei tristi, caci lor li se va deschide lumea.
Ca sursa autentica a poeziei este tristetea – asta s-a spus de mult.
Nu numai corsetul timpului, dar si corsetul viselor noastre despre lumea in care am fost heideggerian aruncati ne constrang mai degraba la meditatie decat la bucurie, mai curand la tristete decat la multumire.
De ce tristete, nu e greu de spus. ...
Un cimitir de urme ce creste ne-ncetat.
Caci cum sa mai ramana un zbor sculptat in aer De-o aripa semeata ce-odata-a exultat? Sau cum sa mai rasune un geamat sau un vaier Cand nu mai e urechea ce-atunci l-a ascultat? Si unde este urma ce gandul si durerea Au fost sapat-o-n suflet – transee ezotera?, Si cum vom sti vreodata unde a stat tacerea, Si unde renuntarea, speranta efemera? Un palimpsest e lumea, mormantul unei urme Pe alt mormant de urma mereu s-a asezat, Si nu-i vreo ratiune acest destin sa curme.
Ca valul este lumea ce plaja maturand Amesteca nisipul din urmele lasate, Si alte urme vin sa se-aseze, rand pe rand, Dar viata au doar pana de-un val sunt maturate.
Imbatranit e timpul si se preumbla-ncet Catand la urme stranii din lumea cea apusa, Sa le-ntelegi nevoie-i de-un suflet de poet, Sa teasa-n loc povestea ce-odata a fost spusa.
In urmele pierdute inca respira semne Ce-aveau culori odata si forme si chiar nume, Dar nimeni nu mai stie ce-au vrut atunci sa-nsemne, Si ce poveste-anume au vrut s-aduca-n lume.
Dar urmele-s lasate pe lut si pe nisip, Si nimeni nu mai stie ce-ndemnuri le-au urzit, Odinioara ele aveau un glas, un chip, Dar ploile si vantul le-au sters si netezit.
Imbatranit e timpul de propria sa graba, Nedumerit se uita, din ce in ce mai des, Pe urmele pe care-a venit si se intreaba De poarta ele oare vreun tainic inteles
