„Cand am primit invitatia de a citi manuscrisul cartii Corinei, am acceptat temator.
Cartea se citeste usor, e cinica, e vie, are tot ce ii trebuie pentru a deveni un succes.“ - Stefan Caraman.
Care e buna, daca nu foarte buna.
Ramane insa la final impresia generala, cea care conteaza cel mai mult.
Nu ca ar fi singura, nu ca ar fi o raritate, dar a manipula cuvinte interzise intr-un text literar, fara a-i strica savoarea, nu e la indemana oricui.
Are curaj, «are oua», cum s-ar spune.
Corina foloseste limba romana fara sa se fereasca de extremele ei.
N-o sa omit sub nicio forma limbajul, care surprinde de asemenea.
Practic, Corina omoara in povestile ei orice ipocrizie feminista (chestie care mie mi-a mers la suflet), o ingroapa adanc si ii pune capac.
Apoi, te surprinde tema predilecta a cartii: amantlacurile, iubirile frugale, relatiile interzise, tot tacamul.
Frazele sunt scurte si nu intra batand la usa, ci trantind-o de perete.
Te surprinde in primul rand pentru faptul ca refuza fara efort scriitura feminina, melancolica si vag lamentabila.
Care te surprinde prin toate locurile pe care le credeai securizate, impenetrabile.
Ei bine, cartea Corinei.
Sunt la o varsta cand iti spui arogant ca ai citit cam tot si te intrebi seniorial ce ar putea sa te mai surprinda. „Cand am primit invitatia de a citi manuscrisul cartii Corinei, am acceptat temator
