Nu cu multa vreme in urma, ordinea lumii era intemeiata pe un dualism inaugural care, el insusi, isi gasea o parte din justificari in vechiul mit al superioritatii rasiale.
In aprilie 2016 a publicat, la acelasi editor, Politiques de l’inimitie..
Essais sur l’Afrique decolonisee (La Decouverte) si in 2013 a cartii prezentate aici in traducere, Critique de la raison negre (La Decouverte).
Se consacra definitiv drept una dintre cele mai puternice voci ale Africii contemporane odata cu publicarea in 2010 a lucrarii Sortir de la grande nuit.
Critic al universalismului abstract, al violentei exercitate de diferitele forme de putere coloniala si postcoloniala, dar si al instrumentalizarii studiilor coloniale, Mbembe isi inscrie teoria in filonul unei gindiri a emanciparii inspirata de autori precum Frantz Fanon sau Michel Foucault.
Essai sur l’imagination politique dans l’Afrique contemporaine (Karthala, 2000), il afirma pe Mbembe ca unul dintre ginditorii contemporani cei mai importanti ai sociologiei si filosofiei politice in domeniul studiilor coloniale si postcoloniale.
Prima sa lucrare majora, De la postcolonie.
Este profesor de istorie si de stiinte politice la Universitatea Witvatersrand din Johannesburg (Africa de Sud) si director de cercetari la Witvatersrand Institute for Social and Economic Research (WISER) din acelasi oras.
Figura in exces fata de orice figura si deci funciarmente cu neputinta de figurat, Negrul indeosebi era exemplul desavirsit al acestei fiinte-alta, profund afectate de vid, si a carei dimensiune negativa sfirsise prin a patrunde toate momentele existentei – moartea zilei, distrugerea si pericolul, noaptea de nepovestit a lumii.
Achille Mbembe s-a nascut in 1957 in Camerun.
Africa, de maniera generala, si Negrul, in particular, erau prezentati ca simbolurile implinite ale acestei vieti vegetale si marginite.
De unul singur codificase o serie intreaga de cutume acceptate de diferite popoare si cuprinzind ritualurile diplomatice, legile razboiului, drepturile de cucerire, morala publica si bunele maniere, tehnicile comertului, ale religiei si ale guvernarii.
Restul – figura a neasemanatorului, a diferentei si a puterii pure a negativului – constituia manifestarea prin excelenta a existentei obiectuale.
De unul singur se afla la originea unei idei a fiintei umane posesoare de drepturi civile si politice permitindu-i sa-si dezvolte puterile private si publice ca persoana, cetatean apartinind genului uman si, ca atare, vizat de tot ceea ce e omenesc.
De unul singur, reusise sa constituie o societate civila a natiunilor, inteleasa ca un spatiu public de reciprocitate a dreptului.
Cartierul cel mai „civilizat” al lumii, Occidentul singur inventase un „drept al oamenilor”.
In nevoia ei avida de mituri destinate fondarii puterii sale, emisfera occidentala se considera drept centrul globului, tara natala a ratiunii, a vietii universale si a adevarului umanitatii.
Nu cu multa vreme in urma, ordinea lumii era intemeiata pe un dualism inaugural care, el insusi, isi gasea o parte din justificari in vechiul mit al superioritatii rasiale
