Anxietatea e o stare sufleteasca, pe care o cunoaste, practic, oricine.
Spre deosebire de frica, anxietatea nu este teama de ceva concret, ci asteptarea a ceva infricosator, nedefinit, stare de mahnire si neliniste profunda, legate de presimtirea unui pericol cu neputinta de ocolit, a unei nenorociri viitoare, insa lipsite de claritate.
De ce anxietatea devine atat de manifesta tocmai in vremea noastra, cand capata o larga raspandire conceptia ca plinatatea vietii este legata de un nivel inalt al consumului si se declara ca omul e ceea ce consuma – inclusiv distractii, odihna, calatorii? Ceea ce se ignora este ca pe langa cauzele psihologice ea e determinata si de cauze duhovnicesti, legate de perturbarea dialogului launtric al omului cu sine insusi, al carei rezultat este pierderea adevaratului sens al vietii, secatuirea, dominatia nazuintei spre bunurile materiale, spre succesul exterior si, in consecinta, pierderea armoniei si pacii sufletesti.
In aceasta carte se discuta nu numai despre componenta psihologica a anxietatii, ci si despre dimensiunea ei duhovniceasca, despre faptul ca izbavirea de anxietate – sau, cel putin, diminuarea acesteia – este imposibila fara eforturile noastre personale de a ne rezolva conflictele interioare de profunzime, de a ne regasi si recupera sentimentul religios si statutul de fiinte care vietuiesc in Hristos..
Ea ne poate afecta atunci cand asteptam vesti despre cei apropiati, in situatii de incertitudine, in timpul incercarilor si, mai ales, in perioade de schimbari radicale ce pot surveni in viata noastra.
Anxietatea e o stare sufleteasca, pe care o cunoaste, practic, oricine
