Despre Carol al II-lea s-a scris si, fara indoiala, se va mai scrie.
El „nu poate fi inteles daca nu este judecat in acelasi timp cu toata societatea romaneasca, care l-a hulit sau l-a adulat, exagerandu-i de atatea ori scaderile sau trecandu-i in sarcina propriile ei pacate”..
A fost si demon si erou; si intruchipare a puterilor intunericului, si aratare luminoasa, deschizatoare de zari mai bune”, cum cu dreptate scria Grigore Gafencu.
Si cu multe defecte: afemeiat, inconjurat de prea multi oameni corupti, incapabil de reactii potrivite si la timp, fara curaj.
Dar si lipsit de noroc.
E un sef de stat priceput, plin de inteligenta.
Tatal sau, Carol al II-lea, este regele sub care procesul de modernizare a Romaniei devine rapid si generalizat.
Carol I este personajul auster care impune romanilor seriozitate si dorinta de a ridica o tara, Ferdinand construieste Romania cea Mare, iar Mihai este frumosul tanar pe care toata lumea simte nevoia sa-l mangaie.
Imaginealui Carol al II-lea este prin excelenta imaginea regelui in Romania, asa cum Maria, mama lui, este imaginea reginei.
Zece ani de domnie ai lui Carol al II-lea au ridicat economia si cultura regatului roman, dar nu au reusit sa-l puna la adapost de primejdie.
Pentru ca el sta cu domnia lui in mijlocul furtunii, intre razboaie sau in pregatirea lor, intr-o vreme in care granitele se misca in plansul refugiatilor si indurerea unei tari in genunchi.
Despre Carol al II-lea s-a scris si, fara indoiala, se va mai scrie
