„Cand omul ajunge la vederea‑lui‑Dumnezeu, atunci devine teolog adevarat, viu, teologia sa este plina de viata.
Este o nebunie plina de sens ce tamaduies.
Raspundem ca intreaga viata crestina este o curata nebunie.
Este un bolnav care sufera de miopie duhovniceasca...
Desigur, ar putea spune cineva ca toate acestea: «Sa induram, sa iubim, sa nu ne opunem!» sunt nebunie.
Iar un bolnav nu va putea fi niciodata un vrajmas.
In esenta, Biserica nu are si nici nu poate avea vrajmasi, de vreme ce ea insasi este plinatate desavarsita si viata; are insa bolnavi, carora incearca sa le vina in ajutor pentru a‑i tamadui.
Este lipsit de arme si totusi intrarmat.
Crestinul ortodox «lupta» cu arma iubirii.
Si noi ne rastignim in fiecare zi pentru a arata dragostea noastra pentru ceilalti.
Hristos S‑a rastignit si Si‑a aratat dragostea Sa fata de noi.
Iubirea este prin firea ei o depasire a sinelui, kenoza, cruce.
Sfantul Isaac spune: «Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi, caci nimeni nu s‑a suit la cer prin inlesniri.» Cruce este si iubirea pe care trebuie sa le‑o aratam celorlalti.
Insa, asa cum pacatul, savarsit in adancul sufletului, trece dincolo de fagasul vietii personale a omului si se rasfrange si asupra celor din jur, avand, prin urmare, consecinte la nivel cosmic, la fel se intampla si cu Harul lui Dumnezeu.
Urator al celor dumnezeiesti fiind, ajunge inevitabil sa urasca si omul.
Pacatosul este un razvratit, un anarhist, un dictator cumplit, care desfiinteaza libertatea semenilor sai.
Moartea si intunecarea noastra se rasfrang asupra intregii zidiri, aduc o rascolire a tuturor.
Cunoasterea lui Dumnezeu, ca impartasire si viata, este urmare a curatirii, potrivit cu lucrarea pocaintei.
Potrivit Sfintilor Parinti, aceasta cunoastere nu inseamna o simpla observare sau intelegere rationala, nici «colectarea» unor informatii despre Dumnezeu, ci insasi comuniunea in iubire dintre cel ce iubeste si cel ce este iubit.
In Ortodoxie dobandim adevarata cunoastere a lui Dumnezeu. „Cand omul ajunge la vederea‑lui‑Dumnezeu, atunci devine teolog adevarat, viu, teologia sa este plina de viata
